Sanofi a finalizat vânzarea Zentiva către Advent

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 01-10-2018 12:18

 

Producătorul farmaceutic francez Sanofi a anunţat luni că a finalizat vânzarea diviziei Zentiva către Advent pentru 1,9 miliarde euro, potrivit News.ro.

În luna aprilie a acestui an, Advent International şi Sanofi au anunţat că au intrat în negocieri exclusive privind vânzarea Zentiva.

”Sanofi a finalizat vânzarea, anunţată anterior, a diviziei europene de medicamente generice Zentiva către Advent Internaţional (Advent), procesul de separare fiind considerat încheiat pe 30 septembrie”, se arată în comunicat.

Tranzacţia a fost finalizată înainte de termen, pentru suma de 1,9 miliarde de euro, potrivit companiei.

Sanofi a anunţat începerea negocierilor exclusive cu Advent în luna aprilie a acestui an şi a încheiat negocierile pe 28 iunie.

”Procesul de separare face parte din strategia Sanofi de simplificare şi remodelare a companiei”, se arată în comunicat.