Vulcanul Soputan de pe insula indoneziană Sulawesi a erupt

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 03-10-2018 09:10

Vulcanul Soputan de pe insula indoneziană Sulawesi a erupt miercuri, trimiţând un nor gros de cenuşă la patru kilometri în atmosferă, a declarat Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, citată de DPA, potrivit Agerpres.

Soputan a început să erupă miercuri dimineaţa la ora locală 8.47 a.m. (0.47 a.m. GMT). 

Pe moment nu există relatări imediate cu privire la pagubele produse de această erupţie, iar cenuşa expulzată nu a fost considerată un pericol pentru aviaţie, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei citate, Sutopo Nugroho.

Citește și: Arabia Saudită: Cel puțin o persoană a murit și alte 11 au fost rănite, după ce un incendiu puternic a izbucnit la o fabrică petrochimică

Erupţia vulcanului Soputan are loc la doar câteva zile după ce un cutremur şi un tsunami au devastat insula indoneziană Sulawesi, soldându-se, potrivit ultimului bilanţ, publicat miercuri, cu aproape 1.400 de morţi.