14 elevi de liceu, consultaţi de medici după ce au acuzat iritaţii în urma pulverizării cu o substanţă iritantă

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 03-10-2018 12:38

Două echipaje de la SMURD şi Ambulanţă au consultat, miercuri, de urgenţă, 14 elevi, într-o sală de clasă de la Liceul de Industrie Alimentară, aceştia prezentând iritaţii la nivelul căilor aeriene în urma pulverizării cu o substanţă iritantă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Ramona Nistor, potrivit Agerpres.

"Un echipaj SMURD cu autospecială pentru transport victime multiple şi un echipaj SAJ intervine pentru acordarea primului ajutor mai multor elevi care prezintă iritaţii la nivelul căilor aeriene în urma pulverizării cu o substanţă iritantă într-o sală de clasă a Liceului de Industrie Alimentară din municipiul Sibiu. Echipajul ISU a evaluat până acum 9 elevi, iar SAJ, 5. Copiii sunt conştienţi. Se acordă îngrijiri medicale la faţa locului", a declarat Ramona Nistor.

Potrivit sursei citate, asistentul medical al liceului a sunat la 112.

Elevii au vârste între 14 şi 15 ani.