TERMEN stabilit - Când va fi supusă la vot Legea offshore (SURSE)

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 05-10-2018 13:24
Actualizat: 05-10-2018 14:21

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, alături de mai mulţi membri ai partidului, a avut o întâlnire, vineri, cu liderul PSD, Liviu Dragnea, şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul căreia au discutat despre Legea offshore, scrie Agerpres.

Potrivit unor surse parlamentare, s-a decis ca Legea offshore să mai fie dezbătută încă o săptămână în comisii şi să fie trecută pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor peste două săptămâni. 

Sursele citate au precizat că s-a ajuns la o formă generală a legii cu care sunt cu toţii de acord, dar se va mai discuta săptămâna viitoare în comisiile de specialitate unde vor fi invitaţi şi investitorii şi vor fi consultate toate partidele parlamentare.

Citește și: Andreea Esca, DETALIU care l-a ULUIT pe Mircea Badea: ' Poate crede că s-a schimbat Codul Penal și e ilegal?!'

 

Tăriceanu a fost însoţit, la întâlnirea care a avut loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, de Andrei Gerea, Varujan Vosganian, Toma Petcu, Daniel Chiţoiu.