ANSVSA, zeci de contracte cu firma nașului de cununie al fiului lui Liviu Dragnea, sub mandatul lui Geronimo Brănescu

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 13-10-2018 08:14
Actualizat: 11-10-2018 11:30

Aproape 100 de contracte au fost încheiate, de ANSVSA, în ultimii doi ani, cu compania Farmavet, deținută de omul de afaceri Paul Sorin Stănescu, nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea. Contractele au fost încheiate sub conducerea lui Geronimo Brănescu.

 

Valoarea totală a contractelor este de peste 2 milioane de euro. De exemplu, în martie 2018, Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) Teleorman a cumpărat vaccinuri de la Farmavet de peste 35.000 de euro. E vorba de ”tuberculină aviară – 33000 doze, tuberculină bovină – 33000 doze, vaccin contra antraxului – 280000 doze, vaccin contra rabiei – 41000 doze”. Tot în martie acest an, DSVSA Bistrița-Năsăud a achiziționat ”vaccin anticărbunos, vaccin antirabic, tuberculină A și tuberculină B” de la Farmavet de peste 71.000 de euro. Și un exemplu de anul trecut: în aprilie 2017, DSVSA Botoșani a cumpărat de la Farmavet ”doze tuberculină mamiferă și aviară pentru testarea bovinelor prin intradermoreacție” de peste 80.000 de euro, conform G4 Media.ro.

Citește și: Traian Băsescu, declarație - spectacol în Parlament pe tema exploatării gazelor din Marea Neagră .