Negocierile privind Brexitul merg în direcția bună, afirmă ministrul britanic de finanțe

Autor: George Traicu
Publicat: 12-10-2018 14:43

Negocierile privind Brexitul şi-au schimbat ritmul şi au devenit mai bune în ultima săptămână, deşi există încă probleme mari de rezolvare, a afirmat ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammondt, scrie Reuters

"În ultimele şapte, zece zile a existat o schimbare de ritm”, a declarat Philip Hammondt pentru BBC, la o întâlnire a Fondului Monetar Internaţional din Bali.

"Acest lucru nu ar trebui să ascundă faptul că încă avem probleme mari de rezolvat. Procesul este mult mai pozitiv săptămâna aceasta, dar în continuare dificil”, a adăugat el.

Diferendul în centrul căruia se află Irlanda de Nord este pe cale să facă să eşueze foarte complexele negocieri cu privire la divorţul cerut de Regatul Unit, iar Uniunea Europeană (UE) este necesar să se pregătească de o despărţire dureroasă, a avertizat miercuri negociatorul-şef european Michel Barnier.

În 17-18 octombrie, liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles în cadrul unui summit catalogat drept ”momentul adevărului” al Brexitului, iar Londra şi partenerii săi nu au ajuns, pentru moment, la vreun acord cu privire la modul în care vameşi UE să controleze bunuri care tranzitează provincia britanică Irlanda de Nord.