Thierry Henry este noul antrenor al echipei AS Monaco

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 13-10-2018 13:10

Clubul AS Monaco a anunţat, sâmbătă, că noul antrenor al echipei este Thierry Henry, acesta semnând un contract pe trei sezoane, valabil până în iunie 2021, scrie news.ro.

Henry îşi va prelua atribuţiile luni.

“Îi mulţumesc AS Monaco pentru că mi-a oferit oportunitatea de a antrena echipa acestui club atât de special pentru mine. Sunt foarte fericit că revin la AS Monaco şi să abordez cu hotărâre provocările care ne aşteaptă”, a declarat Thierry Henry.

Cotidianul L’Equipe anunţase de vineri seară că Thierry Henry va fi succesorul lui Leonardo Jardim la conducerea tehnică a echipei AS Monaco, el ajungând la un acord cu conducerea clubului pentru un contract pe trei ani.

Citește și: Vești bune pentru Simona Halep, înaintea turneului de la Moscova

Henry a jucat pentru AS Monaco în perioada 1993-1999.

Pentru Thierry Henry, până acum antrenor secund al naţionalei Belgiei, va fi prima experienţă ca antrenor principal.