Alegeri în Luxemburg: Cetățenii își aleg deputații

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 14-10-2018 08:23

Luxemburghezii sunt chemaţi duminică la urne pentru a-şi desemna deputaţii, secţiile de votare urmând să se deschidă la ora locală 8,00 şi să se închidă la 14,00 (12,00 GMT), transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aproximativ 256.000 de alegători pot participa la scrutin, adică mai puţin de 43% din populaţie. În 2015, o propunere a premierului liberal Xavier Bettel de a acorda drept de vot străinilor a fost respinsă la un referendum.

Opt partide prezintă candidaţi, dar trei capi de listă pot aspira la funcţia de prim-ministru: liberalul Xavier Bettel (DP), social-creştinul Claude Wiseler (CSV) şi socialistul Etienne Schneider (LSAP).

CSV este prima formaţiune din actualul legislativ, cu 23 de aleşi. DP şi LSAP numără câte 13 parlamentari fiecare iar Verzii 6 deputaţi.

Toate sondajele plasează partidul social-creştin în fruntea intenţiilor de vot, cu un avans confortabil. Reîntoarcerea lor la putere va depinde de capacitatea de a forma o alianţă care să aibă susţinerea a 31 de deputaţi.

În 2013, CSV a ieşit pe prima poziţie, dar socialiştii au decis să nu-l mai susţină pe Jean-Claude Juncker (devenit apoi preşedinte al Comisiei Europene), aflat la putere din 1995, şi au făcut o alianţă cu Liberalii şi Verzii.

Rezultatele scrutinului de duminică sunt aşteptate între orele 18,00 şi 20,00