Caz RAR la Maternitatea din Ploiești: Bebeluș născut cu două penisuri - Diagnosticul medicilor

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 15-10-2018 15:04

Un copil s-a născut la Maternitatea din Ploiești cu două penisuri. Medicii spun că este vorba despre o malformație rară, cu care nu s-au mai întâlnit până acum, conform Mediafax.

Directorul medical al Maternității Ploiești, Călin Boeru, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că, în unitatea sanitară s-a născut un copil care are două penisuri, acesta fiind un caz foarte rar care până acum nu a mai fost înregistrat în spital.

“Situația este neplăcută și pentru părinți. Este o malformație foarte rară. Eu de când sunt aici nu am mai întâlnit un asemenea caz. Situația este aberantă din punct de vedere medical. Trebuie acum făcute consulturi genetice de specialiatitate pentru a se pune un diagnostic corect”, a declarat Boeru.

Întrebat despre starea de sănătate a nou-născutului, Boeru a răspuns că nu poate furniza mai multe detalii, invocând confidențialitatea actului medical.

Directorul medical al Maternității Ploiești a spus însă că, în acest caz, trebuie făcute investigații pentru a se stabili dacă aceasta este unica malformație.

Citește și: ALERTĂ OUG pe Legile justiției va fi emisă astăzi - Premierul Dăncilă a făcut anunțul .