Arabia Saudită va recunoaște moartea jurnalistului Jamal Khashoggi

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 15-10-2018 23:42

Arabia Saudită se pregăteşte să facă un anunţ recunoscând că jurnalistul Jamal Khashoggi a încetat din viaţă în urma unui interogatoriu care ar fi mers prost, a informat postul american de televiziune CNN citând două surse, transmite Reuters.

Una dintre surse a precizat că anunţul este în curs de redactare şi că, totuşi, poate fi modificat, a adăugat CNN, scrie agerpres.ro.

A doua sursă a explicat că operaţiunea a fost desfăşurată fără autorizaţiile necesare şi că persoanele implicate vor fi trase la răspundere.

Jurnalistul saudit, exilat în Statele Unite din 2017, a fost dat dispărut pe 2 octombrie, când a intrat în consulatul saudit la Istanbul. Logodnica lui a afimat că el nu a mai ieşit din clădire.

Potrivit unor surse apropiate serviciilor de securitate turce, el a fost ucis de o echipă trimisă special de Riad pentru asasinarea lui, care a revenit în ţară în aceeaşi zi.