Un film live-action hibrid 'Tom şi Jerry' se află în pregătire

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 16-10-2018 11:03

Cineastul Tim Story, cunoscut pentru seria „Fantastic Four”, se află în negocieri cu Warner Bros. Animation Group pentru a regiza un film live-action hibrid „Tom şi Jerry”, informează The Hollywood Reporter, scrie news.ro.

„Tom şi Jerry” - serial animat creat de William Hanna şi Joseph Barbera - a debutat în 1940. Şapte dintre scurtmetrajele animate, lansate de MGM, au fost premiate cu Oscar, între anii 1943 şi 1953.

Primul lungmetraj bazat pe cele două personaje, „Tom and Jerry: The Movie”, a fost lansat în 1993.

Citește și: Descoperire rară în Norvegia - Arheologii au găsit rămăşiţele unei corăbii vikinge

În prezent, Tim Story pregăteşte reboot-ul „Shaft”, cu Samuel L. Jackson şi Jessie T. Usher, care urmează să fie lansat pe 4 iunie 2019.