Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de miercuri

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-10-2018 11:09

Indicii Bursei de la Bucureşti au evoluat mixt în deschiderea şedinţei de miercuri, iar după 30 de minute de la deschidere indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, înregistra o apreciere uşoară cu 0,03%, până la 8.562,81 puncte. 

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în urcare cu 0,02%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,02%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în creştere cu 0,33%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,04%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,03%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate miercuri până la ora 10:30, pe Bursa de Valori Bucureşti, se situa la 454.905 lei (97.458 euro). 

Acţiunile Condmag se apreciau cel mai mult pe piaţa principală, respectiv cu 14,71%, fiind urmate de cele ale societăţii Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (plus 4,94%) şi Turbomecanica (plus 1,54%). 

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi erau consemnate la Digi Communications, de 1,69%, şi Banca Transilvania, de 0,85%.