Dăncilă: Turcii vor să construiască spitalul regional de la Constanța în parteneriat public-privat

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 17-10-2018 22:39

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seara, că președintele Turciei, Recep Erdogan, și-a prezentat interesul pentru construcția unui spital regional la Constanța, în parteneriat public-privat, iar o companie din Emiratele Arabe Unite vrea să investească în România în parcuri logistice.

”La întâlnirea cu președintele Erdogan am prezentat proiectele în parteneriat public privat lansate de guvern pe infrastructură și sperăm că am stârnit interesul părții turce. S-a stabilit comisia mixtă în domeniul cooperării economice, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie- începutul lunii decembrie. De asemenea, un lucru foarte important este faptul că a fost stabilită creșterea volumului schimburilor comerciale de la 7 miliarde, cât avem în prezent, la 10 miliarde de dolari. Președintele Erdogan, de asemenea, a prezentat interesul părții turce pentru construcția unui spital regional la Constanța, în parteneriat public-privat, un spital cu o mie de paturi”, a declarat, la Antena 3, Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că a prezentat proiectele privind parteneriatul public-privat și în timpul vizitei în Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, ea a mai spus că a avut o întâlnire cu reprezentanții unei companii din Emiratele Arabe Unite, care are în plan să investească peste 100 de milioane de dolari în parcuri logistice și industriale la Curtici, Aiud, Craiova, Constanța, București și județul Prahova.

”De asemenea, sunt interesați de construcția portului București, pe canalul Dunăre București și vor veni chiar săptămâna viitoare pentru primele discuții”, a precizat premierul Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă efectuează, începând de luni, trei vizite în Turcia, Emiratele Arabe Unite și Kuwait.