Ungaria mulțumește Bulgariei pentru sprijinul acordat în cazul raportului Sargentini

Autor: George Traicu
Publicat: 19-10-2018 18:16

Prietenia dintre Ungaria şi Bulgaria este 'nepreţuită', a declarat vineri preşedintele Comisiei de Politică externă a Parlamentului de la Budapesta, Zsolt Nemeth, la o conferinţă de presă comună cu vicepremierul bulgar Valeri Simeonov, căruia i-a mulţumit pentru sprijinul oferit de europarlamentarii bulgari la votul rezoluţiei din Parlamentul European ce critică situaţia statului de drept în Ungaria, oficialul bulgar lăudând la rândul său această ţară pentru modul în care îşi apără interesele, suveranitatea şi poziţia în cadrul UE, informează agenţia MTI preluată de Agerpres.

Ungaria a putut miza pe sprijinul europarlamentarilor bulgari atunci când în Parlamentul European a fost votat raportul Sargentini şi de asemenea Bulgaria a fost mereu o susţinătoare (a Ungariei) în dezbaterile politice europene, a spus Zsolt Nemeth la conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii cu vicepremierul Valeri Simeonov, ocazionată de aniversarea 'zilei de prietenie ungaro-bulgare'.

Legăturile politice, economice şi culturale dintre Ungaria şi Bulgaria sunt 'nepreţuite', a adăugat oficialul ungar, membru al partidului Fidesz condus de premierul Viktor Orban.

La rândul său, Valeri Simeonov a lăudat Ungaria pentru 'consecvenţa cu care îşi apără poziţia în UE'. Potrivit vicepremierului bulgar, Ungaria este un bun exemplu de ţară care ştie cum să-şi apere interesele naţionale şi suveranitatea şi 'cum să combată neoliberalismul în Europa'.

Simeonov este liderul unuia dintre cele trei partide naţionaliste din coaliţia dominată de conservatorii premierului Boiko Borisov.