Moarte în CHINURI pentru trei urși care speriau localnicii din Harghita - Animalele au murit călcate de tren

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 21-10-2018 22:34

Trei urși care au creat panică printre localnicii satului Livezi din județul Harghita au murit, sâmbătă dimineața, călcați de un tren. Din cauza lor, la primărie au fost depuse, săptămâna trecută, mai multe sesizări, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, sâmbătă, de Consiliul Județean Harghita, trei urși au fost călcați sâmbătă de tren, iar autoritățile locale presupun că este vorba de urșii văzuți în zona bisericii din localitatea Livezi.

”Trei urși au fost călcați de tren în localitatea Livezi (comuna Mihăileni), iar despre aceasta a fost informat azi (sâmbătă – n.r.), primarul localității, Izsák-Székely Lóránt, de către membrii asociației de vânătoare. Aceasta a spus că în cursul săptămânii trecute livezenii au depus mai multe sesizări la primărie în legătură cu faptul că în zona bisericii din localitate au fost văzuți trei urși, locuitorii temându-se pentru siguranța lor și a copiilor lor. Primarul presupune că este vorba despre acei trei urși pe care i-a călcat azi trenul”, a transmis CJ Harghita.

Citește și: Adrian Năstase, DOCUMENT INCENDIAR: 'Băsescu, o mare ticăloșie, vânzarea băncilor și a industriei românești'

 

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a subliniat toate că costurile privind neutralizarea cadavrelor ar trebui suportate de stat, nu de autoritățile locale.

”Urșii sunt proprietatea statului și adesea sunt mai prețuiți decât oamenii, astfel și transportarea și neutralizarea cadavrelor animalelor revine în sarcina statului, costurile acestea nu ar trebui să fie lăsate în seama autorităților locale”, a spus Borboly Csaba.