Florin Iordache BATE cu pumnul în masă: Nu vom prelua toate recomandările Comisiei de la Veneția

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 22-10-2018 14:29

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, susține că PSD - ALDE nu va prelua toate modificările recomandate de Comisia de la Veneția pe legislația din justiție.  Acesta a explicat motivul în cadrul unei intervenții la RFI.

„Nu, bineînţeles că nu. Eu am spus şi acolo că spre exemplu o recomandare pe care Comisia de la Veneţia a insistat a fost cea cu secţia specială şi am spus că în nici un caz această recomandare nu poate fi preluată, mai ales acum când s-a demonstrat că peste jumătate din magistraţii din România au avut dosare, această secţie îşi dovedeşte utilitatea”.

„Nu am cerut asistenţa Comisiei de la Veneţia”

Florin Iordache a negat că ar fi cerut în Comisia de la Veneţia asistenţă din partea acestui for: „Nu. S-a discutat acolo în comisie de faptul că OUG 92, ultima care reglementa foarte multe din observaţiile pe care Comisia de la Veneţia le-a făcut în vară să se pronunţe şi răspunsul dumnealor a fost: a fost timpul foarte scurt, nu ne putem pronunţa, dacă pe aceste chestiuni se doreşte, se poate face o solicitare pentru asistenţă, dar repet, această Ordonanţă ajunge în Parlament, asta am spus eu acolo şi între timp, putem să discutăm”.

„Prioritar pentru noi sunt deciziile CCR. Asta am spus şi acolo, asta vă spun şi dvs., pentru că până la urmă, CCR între obiectivele sale este şi acela de a pune în concordanţă legislaţia României cu legislaţia europeană şi cu tratatele la care România este parte”, explică deputatul PSD.

Citește și: Detalii NEȘTIUTE - Cu ce sumă URIAȘĂ ar fi plecat Elena Udrea în Costa Rica .