Administraţia de la Casa Albă vrea să reducă impozitele pentru americanii cu venituri medii cu 10%

Autor: George Traicu
Publicat: 23-10-2018 08:21

Administraţia de la Casa Albă vrea să reducă impozitele pentru americanii cu venituri medii cu 10%, a declarat luni preşedintele Donald Trump, la plecarea în campanie electorală în Texas, transmite Reuters.

Preşedintele a spus reporterilor, la Casa Albă, că administraţia sa intenţionează să redacteze o rezoluţie prin care să ceară această reducere a impozitelor. Nu este clar ce a vrut să spună Trump în legătură cu această rezoluţie.

Trump a declarat duminică faptul că administraţia sa studiază o reducere a taxelor plătite de americanii cu venituri medii, planul urmând să fie lansat la începutul lunii noiembrie, înainte de alegerile pentru Congres.

Parlamentarii sunt însă plecaţi în campanie electorală, iar Congresul nu se află în sesiune.