Italia își va ajusta bugetul dacă pițele reacționează negativ

Autor: George Traicu
Publicat: 23-10-2018 10:43

Coaliţia din Italia este pregătită să îşi ajusteze prevederile contestatului buget pentru 2019, dacă pieţele vor reacţiona negativ, iar spread-ul dintre randamentul obligaţiunilor guvernamentale pe termen de 10 ani şi cel al obligaţiunilor germane va creşte, a relatat marţi publicaţia il Messaggero, transmite Reuters.

”Planul B” al guvernului ar implica redefinirea măsurilor referitoare la pensionare şi venitul de bază pentru săraci. Acestea sunt două prevederi majore ale proiectului de buget expansionist, potrivit il Messaggero, care nu a oferit alte detalii.

Pierre Moscovici, comisarul european pe probleme economice, a declarat luni că Executivul Uniunii Europene nu doreşte o criză cu Italia, dar aşteaptă răspunsuri de la Roma privind planul bugetar.

O sursă din guvernul italian a informat că Roma se aşteaptă ca Uniunea Europeană să ceară Italiei să îşi revizuiască planul bugetar pentru 2019, în care deficitul bugetar va creşte la 2,4% din PIB, faţă de 1,8% în 2018.