PSD şi-a pus specialiştii la treabă după decizia CCR! Abuzul în serviciu ar putea fi eliminat cu totul din Codul Penal / SURSE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-10-2018 12:38

PSD lucrează la mai multe strategii privind abuzul în serviciu, după ce Curtea Constituţională a decis că modificările aduse de comisia Iordache sunt neconstituţionale. Social-democraţii aşteaptă deocamdată motivarea CCR, ca să vadă care scenariu se va aplica cel mai bine. Digi24 a reuşit să afle una dintre variantele la care se lucrează acum: abuzul în serviciu ar putea fi eliminat cu totul din Codul Penal, astfel încât această infracţiune să nu mai existe.

„Politica penală a ţării este opera Parlamentului. Ei stabilesc dacă o faptă este sau nu este infracţiune sau dacă dezincriminează o faptă sau o incriminează altfel. Ei pot să modifice articolul respectiv, să-l pună de acord cu decizia CCR sau pot pur şi simplu să renunţe la el. Numai că, infracţiunea, nemaifiind în Codul Penal, nu se mai pedepseşte. (Reporter Digi24: Ar putea să aibă repercusiuni şi asupra dosarelor în curs?) Da, pentru că în penal se aplică legea penală mai favorabilă. Dacă legea nu mai prevede fapta pentru care se judecă, se opreşte judecata, se achită, se clasează. (Deci inclusiv pentru cei care au primit condamnare în primă instanţă se întâmplă asta.) Da. Şi pentru cei condamnaţi. Dacă fapta nu mai este prevăzută de legea penală, ei au scăpat cu totul. Nu se mai ţine seama de condamnare, de exemplu, la recidivă”, a explicat Augustin Zegrean ,fost președinte al CCR, la Digi24.