Atacul de la sinagoga din Pittsburgh: Guvernul israelian aduce un omagiu în memoria victimelor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-10-2018 13:47

Consiliul de miniştri israelian a păstrat duminică un minut de reculegere în memoria celor 11 persoane ucise sâmbătă de către un agresor înarmat într-o sinagoga din Pittsburgh, în nord-estul SUA, relatează Reuters, conform agerpres.ro

"Naţiunea Israelului în ansamblul său se alătură doliului familiilor victimelor teribilului masacru din sinagoga 'Tree of Life' (Arborele vieţii) din Pittsburgh", a declarat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în debutul reuniunii. 

Atacul de sâmbătă este "cea mai mare crimă antisemită" din istoria SUA, a adăugat el. 

"Este greu de depăşit oroarea uciderii evreilor care s-au adunat pentru Sabat şi au fost ucişi pur şi simplu pentru că erau evrei", a afirmat şeful guvernului israelian. 

Autorul atacului, un rezident din Pittsburgh de 46 de ani, a acţionat din ură împotriva evreilor. "Toţi evreii trebuie să moară!", a strigat el în timpul atacului. De asemenea, acesta a postat mesaje antisemite pe o reţea socială înainte de atac. 

Atacul oribil de la sinagoga din Pittsburgh este un semn al recrudescenţei antisemitismului la nivel mondial, a apreciat la rândul său secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. " Limbajul atroce conduce la acţiuni atroce. Trebuie să combatem discursul urii împotriva evreilor atât online, cât şi şi offline. Adresăm condoleanţele noastre comunităţii evreieşti din SUA şi tuturor celor care jelesc astăzi", a declarat el.