OFICIAL - Ministrul Cercetării Nicolae Hurduc depune jurământul la Palatul Cotroceni

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-10-2018 13:33
Actualizat: 29-10-2018 14:17

Ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc, va depune, luni, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 18.00, jurământul de învestitură în funcție, a anunțat Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru numirea lui Nicolae Hurduc în funcția de ministru al Cercetării și Inovării.

Nicolae Hurduc este inginer chimist și decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

SURSE PNL cedează la insistențele lui Traian Băsescu - O nouă moțiune la adresa Guvernului Dăncilă, în lucru

În 1993 a primit Premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Romane, până în prezent fiind citat în peste 1000 de lucrări, cu peste 160 de lucrări publicate şi şase brevete. A colaborat cu numeroase universităţi şi institute de cercetare. În ţară a coodonat 25 de granturi şi proiecte de cercetare câştigate prin competiţie directă.

Hurduc a ieșit recent în evidență printr-o declarație controversată. Într-un interviu pentru Ziarul de Iași, acesta a declarat că el crede că oamenii vin de undeva din viitor.

„Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor. Iar asta pentru că oamenii au nişte caracteristici, conştiinţa şi sufletul, iar până într-un punct le vedem la animale. În special la cele de companie. Vedem că sunt capabile să comunice cu noi, vedem că înţeleg un vocabular. Câinii, spre exemplu, înţeleg un vocabular de până la 300 de cuvinte”, a declarat Nicolae Huduc în interviul citat.