Scandal în Consiliul General! Firea a explodat la adresa unui primar PSD: 'Interesul poartă fesul. Ce o să ne facă, o să ne bată, o să ne omoare'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-10-2018 12:33
Actualizat: 30-10-2018 12:37

Scandal uriaș în Consiliul General al Primăriei Capitalei unde se discută o nouă rectificare bugetară. Primarul Capitalei Gabriela Firea a lansat un atac exploziv la adresa primarului Sectorului 5, Daniel Florea.

„Interesul poartă fesul. (...) Deci îi sprijinim acum, dacă tot s-a făcut public scandalul, fără voia dlui de la Sectorul5. Ce o să ne facă, o să ne bată, o să ne omoare, o să-și pună toată camarila pe noi, o să ne pârască la dl președinte, o să ne scoată din țară, ce o să ne facă? O să-i ajutăm pe acei oameni cu ceea ce au nevoie. (...) Nu mai luam cuvântul, că am văzut ce înseamnă să iau eu cuvântul, dar pentru că am văzut că data trecută nu ați dat un vot pe rectificarea bugetară, iar acum ați venit cu sute de amendamente la o amărâtă de rectificare, dar nimeni nu spune nici de gaze, nici de subvenția la transport. Venim cu totul și cu totul altceva. Unele nici nu există, ca și capitole, sunt inventate, dar tac din gură, ca să nu spuneți că mă dau eu deșteaptă”, a spus Gabriela Firea.