Firma lui Adriean Videanu, contract cu societatea Primăriei Capitalei: Va pune borduri de 14 milioane de lei în București

Autor: Roxana Popa
Publicat: 31-10-2018 10:49

Firma Titan Mar, deţinută de fostul ministru și primar general PDL Adriean Videanu, a încheiat pe 10 septembrie un contract acord-cadru cu Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti pentru “furnizare borduri granit, borduri piatră naturală, piatră cubică” în valoare de 14.192.000 de lei, adică peste 3 milioane de euro, potrivit anunţului de atribuire publicat în SEAP (portalul guvernamental de achiziţii publice), scrie G4media.

Jurnaliștii de la G4media scriu că la licitația deschisă s-a prezentat doar firma lui Adriean Videanu, acordul cadru fiind încheiat pe o perioadă de 3 ani, menționând că la contact, în anunțul SEAP, firma lui Videanu a trecut un număr mobil la care răspunde o bătrânică şi spune că este “greşeală”.

Citeste si Scenariu bombă - Tudorel Toader, înlocuit cu Carmen Dan la Justiție: 'Dacă va deveni realitate, România va fi aruncată în aer'

În perioada mandatului său de primar, Adrian Videanu a schimbat toate bordurile din granit şi piatră naturală din Bucureşti şi le-a înlocuit cu unele din beton, iar acum compania municipală de străzi cumpără de la Videanu borduri din granit şi piatră naturală, potrivit sursei citate.