Casa Albă clamează victoria în alegerile parțiale din SUA: `A fost o noapte bună pentru președintele Donald Trump`

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 07-11-2018 06:16

Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, a transmis că Administrația președintelui american Donald Trump este optimistă în ceea ce privește rezultatul alegerilor legislative parţiale şi regionale de marți, relatează CNN preluat de mediafax.

Citește și: Parlamentul European pregăteşte o rezoluţie dură pe tema statului de drept din România (Document)

Sanders a lăudat victoriile mai multor candidați, printre care a lui Mike Braun în Indiana și a lui Andy Kerr, care a fost reales în Kentucky, menționând faptul că susținerea oferită de Donald Trump a făcut diferența în cadrul alegerilor.

„Până acum a fost o noapte bună pentru președinte”, a declarat Sanders, adăugând că „mai urmează totuși multe ore”.

„Suntem mulțumiți de ce avem până acum. Va fi totuși o noapte lungă, probabil și o dimineață”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Întrebată dacă președintele va contacta liderul opoziției din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, pentru a se oferi să lucreze cu ea dacă democrații preiau controlul Camerei Reprezentanților, Sanders a sugerat că acest lucru nu se va întâmpla.

„Nu sunt sigură dacă o va contacta pe Nancy Pelosi”, a declarat Sanders.

Liderii democrați s-au declarat optimiști în timpul zilei de marți.

Legăturile lui Liviu Dragnea cu Tel Drum: De la un flagrant eșuat la o valiză cu probe găsită pe un câmp/

„Datorită calității candidaților noștri, mă declar încrezătoare că vom câștiga, se pune problema doar care va fi dimensiunea victoriei”, a declarat Nancy Pelosi.