Rovana Plumb: Nu excludem construcția de spitale regionale prin instrumentul parteneriatului public-privat

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 07-11-2018 11:35

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a explicat, marți seara, în ce condiții autoritățile pot realiza spitale regionale prin parteneriat public-privat, cu toate că aceleași investiții le pot finanța din fonduri europene, cele două tipuri de finanțare putând fi combinate, scrie Mediafax.

„Nu excludem construcția de spitale regionale finanțată prin instrumentul parteneriatului public – privat. De ce? Pentru că anul acesta am adoptat Legea Parteneriatului public-privat, iar din bugetul public, din bugetul de stat, din fonduri europene nerambursabile, putem să asigurăm acest timp de finanțare”, a afirmat Rovana Plumb, în cadrul unei declarații de presă făcute, marți seara, la Guvern.

Referitor la spitalele regionale, Ministerul Sănătății beneficiază de asistență tehnică din partea Băncii Europene de Investiții (BEI), prin care este asigurată documentația tehnică necesară construcției și dotării spitalelor, cât și modul în care trebuie construite aceste spitale.

„Documentația tehnică, care înseamnă studiul de fezabilitate, proiect tehnic, proiect de execuție, design, maparea serviciilor este în cuantum de 120 de milioane de euro pentru toate cele trei spitale”, a reamintit Rovana Plumb.

Citește și: Scene ca-n filme pe o stradă din Capitală. Un tânăr, șicane cu poliția în trafic - FOTO

Costul construcției și a dotării fiecărui spital în parte este, în medie, de 400 de milioane de euro per spital. „Având în vedere alocarea din fonduri europene, pe acutuala perioadă de programare, pentru cele trei spitale regionale de 150 de milioane de euro, contribuție UE, și 150 de milioane, contribuția României, am decis etapizarea construcției acestor spitale”, a mai spus Plumb.

Astfel, din actuala perioadă de programare, autoritățile române vor să achite documentația tehnică, tot pachetul de pregătire pentru construcția spitalelor.

„Având în vedere perioada de timp, care se întinde până în 2020, cu pregătirea acestor construcții de spitale, am luat în calcul etapizarea și pentru perioada imediată de programare care începe imediat în anul 2021”, a detaliat Plumb.

În Programul de Guvernare, Partidul Social-Democrat a prevăzut construirea unui număr de opt spitale regionale și a unui spital republican.