PROTEJATA cancelarului Angela Merkel, cea supranumită Merkel 2, își depune candidatura la conducerea CDU

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-11-2018 22:50
Actualizat: 07-11-2018 23:51

Annegret Kramp-Karrenbauer, prezentată drept ”protejata” Angelei Merkel, şi-a anunţat miercuri, în mod oficial, la Berlin, candidatura la preşedinţia Uniunii Creştin Democrate (CDU), asumându-şi filiaţia faţă de cancealrul german, relatează AFP.

Supranumită ”AKK” dar şi ”Merkel 2”, din februarie secretară generală a partidului, ea face parte dintre favoriţii la succesiunea conducătoarei germane, care a renunţat, la sfârşitul lui octombrie, să mai candideze la conducerea partidului, care se reuneşte în Congres în decembrie, scrie news.ro.

Citește și: S-a decis azi! Vom avea o nouă autostradă – Klaus Iohannis are ‘cuvântul’

Kramp-Karrenbauer, în vârstă de 56 de ani, originară din Sarrland, i-a adus un omagiu lui Merkel, a cărei ”eră”, a recunoscut ea, a ajuns la ”sfârşit”, atât în cadrul partidului, cât şi la conducerea ţării.

”Astăzi este clar (...) că Angelei Merkel trebuie să i se mulţumească pentru multe lucruri”, a apreciat ea, dând asigurări că ea calcă pe urmele cancelarului.

Citește și: Surse Întâlnire cu ușile închise în biroul lui Dragnea! Pe cine a chemat de urgență șeful PSD

”Ne sprijinim întotdeauna pe umerii predecesorului”, a justificat Kramp-Karrenbauer, ai cărei critici îi reproşează lipsa de carismă.

Ea a anunţat, în această conferinţă de presă, că vrea să deschidă ”un nou capitol” în continuitate, în contextul în care principalii săi rivali - Friedrich Merz şi Jens Spahn - vor să dea pagina în mod clar, primul evocând o ”reînnoire”, iar al doilea o ”nouă plecare”.

Citește și: EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova

Fără să o critice în mod direct pe Angela Merkel - care a fost nevoită să-şi anunţe retragerea din politică după 13 ani la putere, în urma unor înfrângeri electorale - "AKK" a stabilit ca priorităţi securitatea, prosperitatea economică, relansarea proiectului european sau domeniul digital şi problema integrării, în contextul ascensiunii extremei drepte.

Alegerea unui nou lider CDU, de a către aproximativ 1.000 de delegaţi ai partidului, urmează să aibă loc în perioada 7-8 decembrie la Hamburg.

Citește și: Lovitură de teatru în privința medicului care l-a operat pe Florin Busuioc! Dezvăluire de ultimă oră .