Călin Popescu Tăriceanu e la mâna PSD: Primele declarații ale șefului Senatului, după ce DNA a cerut URMĂRIREA PENALĂ împotriva sa pentru luare de mită

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-11-2018 19:48

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referitor la cererea de urmărire penală care ar fi fost emisă pe numele său că nu a primit nicio înștiințare. STIRIPESURSE.RO a publicat informația că s-ar fi cerut urmărirea sa penală în dosarul Microsoft.

Procurorii DNA ar fi cerut Senatului urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, actualmente președinte al Senatului, pentru luare de mită în perioada cât a fost în Guvern, fiind vorba despre cauza Microsoft.

Citește și: Surse Întâlnire cu ușile închise în biroul lui Dragnea! Pe cine a chemat de urgență șeful PSD

Întrebat despre această situație, Tăriceanu a declarat "Nu am primit nicio înștiințare". Însă, conform unor surse judiciare, cererea Parchetului a ajuns, deja, la Senat. Tăriceanu e la mâna senatorilor PSD, care l-ar putea arunca în brațele procurorilor. PSD are majoritate în Senat.

Reprezentanții Parchetului General au precizat că DNA a transmis procurorului general un referat al cauzei în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale față de un senator, pentru infracțiunea de luare de mită, presupus a fi săvârșită în perioada în care acesta a exercitat o funcție în cadrul Guvernului României, fără însă a preciza nume.

Citește și: EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova .