SUA anunță noi sancțiuni în legătură cu anexarea Crimeei față de trei persoane şi nouă entităţi

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 08-11-2018 22:54

Statele Unite au anunţat joi noi sancţiuni ţintite vizând trei persoane şi nouă entităţi în legătură cu anexarea rusă a Crimeei şi încălcări ale drepturilor omului în regiuni din Ucraina aflate sub controlul Rusiei, relatează AFP, informează News.ro.

Între ţintele acestor noi ”măsuri punitive” americane se află un fost comandant al artileriei ruse, Vladimir Zariţki, fondatorul unei întreprinderi care operează în Crimeea, dar şi un agent din cadrul serviciilor ruse informaţii (FSB) şi un ”viceministru” al autoproclamatei ”republici de la Lugansk”, a anunţat Departamentul american al Trezoreriei într-un comunicat.