Animalele de la grădina zoologică din Los Angeles au fost evacuate din cauza unui incendiu

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 10-11-2018 15:10

Un mic incendiu izbucnit vineri înr-o zonă din apropierea grădinii zoologice din Los Angeles i-a obligat pe responsabili parcului să evacueze câteva animale în faţa posibilităţii ca flăcările să se extindă, potrivit ziarului Los Angeles Times citat de EFE, informează Agerpres.

Angajaţii grădinii zoologice au precizat că lemurienii au fost printre primele exemplare evacuate.

Focul, declanşat în jurul orei 8:00 dimineaţa (16:00 GMT), a mistuit aproximativ 12 hectare de vegetaţie din Griffith Park, o populară rezervaţie din oraşul californian unde se află grădina zoologică.

Pe lângă pregătirea altor animale pentru evacuarea la o scară mai mare, în cazul în care flăcările progresează, angajaţii parcului au folosit furtunuri cu apă pentru a răcori zonele mai vulnerabile în faţa focului.

Angajaţii parcului nu au fost deocamdată evacuaţi.

"Prioritatea noastră este de a proteja Grădina zoologică", a declarat ziarului Los Angeles Times, Peter Sanders, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Los Angeles.