VIDEO - Cristiano Ronaldo s-a distrat la meciul lui Novak Djokovic din Turneul Campionilor

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 13-11-2018 08:54

Cristiano Ronaldo a fost spectator de lux la Turneul Campionilor de la Londra. Starul lui Juventus a ținut să îl vadă la lucru pe cel mai bun jucător al lumii, Novak Djokovic. Astfel, Ronaldo a fost prezent la duelul cu John Isner, alături de Georgina Rodriguez și de fiul său, Cristiano jr, informează Digisport.ro.

În momentele în care cei doi jucători se aflau la încălzire, Ronaldo a încercat să prindă o minge, care a lovit-o ușor în cap pe iubita lui. ”Juniorul” a fost cel care a pus mâna pe minge și le-a returnat-o tenismenilor, spre amuzamentul tatălui său.

Cristiano Ronaldo i-a purtat noroc lui Novak Djokovic. Sârbul s-a impus în două seturi, 6-4, 6-3 și a obținut prima victorie în grupa ”Gustavo Kuerten”.