DEZASTRU pentru SUA: 'Superioritatea militară s-a erodat, e la un nivel periculos'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 15-11-2018 23:49
Actualizat: 16-11-2018 05:46

Statele Unite ale Americii menţin rolul de principală putere la nivel mondial, dar superioritatea militară s-a erodat "periculos" în domenii esenţiale, arată un raport elaborat de experţi independenţi la cererea Congresului SUA.

"Rolul global pe care Statele Unite îl joacă de multe generaţii rămâne pe o bază de putere militară fără egal. Cu toate acestea, marja de superioritate militară s-a diminuat profund în multe domenii-cheie. Există provocări urgente care trebuie abordate dacă Statele Unite vor să evite efecte negative de durată asupra securităţii naţionale", se arată în raportul elaborat de Comisia Strategiei de Apărare Naţională, care a primit de la Congres sarcina de a analiza strategia de securitate a Administraţiei Donald Trump.

Citește și: Jandarmeria reacționează la postarea lui Cristian Dide!

"Securitatea şi bunăstarea Statelor Unite sunt expuse unor riscuri mai mari decât în ultimele decenii. Superioritatea militară a Americii s-a erodat, ajungând la un nivel periculos", se arată în raport, scrie mediafax.ro.

Statele Unite se confruntă cu ameninţări asimetrice în ţări precum Irak sau Afganistan, cu modernizarea capabilităţilor militare ale Rusiei şi Chinei, dar apar provocări şi din partea unor naţiuni precum Coreea de Nord şi Iran.

Citește și: Aroganță de mii de euro! Doar câteva minute i-au trebuit lui Ronaldo pentru a cheltui o sumă uriașă

Potrivit BBC, experţii recomandă Washingtonului să contracareze acţiunile strategice ale Chinei şi Rusiei, să suplimenteze efectivele militare active, să reducă dependenţa de componente militare importate, să menţină prezenţa militară în Orientul Mijlociu şi să distrugă reţeaua teroristă Stat Islamic.