Meteorologii anunță o vreme foarte rece pentru această perioadă. Temperaturile vor fi sub ZERO noaptea și dimineața

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 17-11-2018 08:03
Actualizat: 17-11-2018 09:29

Vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor în acest weekend, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări, iar valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Citește și: Avertismentul medicilor - Toți cei care SUFERĂ de aceste boli trebuie să se ferească de frig

În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.

De asemenea, în regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie, şi al nopţii de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).

Informarea de răcire a vremii emisă de ANM, valabilă în majoritatea regiunilor, a intrat în vigoare vineri dimineaţa, la ora 5:00, şi va fi valabilă până duminică, la ora 12:00.