Accident GRAV din cauza vremii: Un microbuz a fost implicat

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 19-11-2018 15:02

O persoană a murit, iar alte cinci, printre care şi doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs luni pe drumul european E 58, care face legătura între municipiile Botoşani şi Iaşi, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Eduard Iacob de la Serviciul Poliţiei Rutiere Botoşani, o femeie a decedat, iar cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un microbuz şi un autoturism. Accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Citeste si Traian Băsescu, în așteptarea remanierii: Dragnea nu face, din laşitate, cea mai important schimbare care ar fi permis o nouă şansă pentru România - DĂNCILĂ

Şoferul unei Dacia 1310, care circula dinspre Botoşani spre Iaşi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz care efectua curse regulate de persoane între Flămânzi şi Botoşani.

În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din accident a rezultat decesul unei pasagere din Dacia, dar şi rănirea altor trei persoane din acelaşi autoturism, printre care şi doi copii. De asemenea, doi din cei 22 de pasageri din microbuz au fost răniţi.

La faţa locului au ajuns şase ambulanţe, care au preluat victimele şi le-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani.