AMENDĂ URIAȘĂ plătită de banca franceză ce deține BRD: SUA au impus o plată de 1,34 miliarde de dolari pentru practici nesigure și precare

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 19-11-2018 21:57
Actualizat: 19-11-2018 22:59

Banca franceză de investiţii Societe Generale, care deține BRD în România, a acceptat să plătească amenzi de 1,34 miliarde de dolari în Statele Unite, pentru "practici nesigure şi precare", a anunţat luni Federal Reserve, banca centrală a SUA, citată de DPA.

Federal Reserve a comunicat că a amendat Societe Generale din cauza "politicilor şi procedurilor insuficiente pentru asigurarea conformităţii activităţilor" din afara SUA cu legislaţia americană privind sancţiunile. În sancţionarea băncii franceze au fost implicate şi alte agenţii şi departamente guvernamentale de la Washington. Potrivit AFP, banca a încălcat diferite embargouri impuse de Statele Unite, în special împotriva Cubei şi, în măsură mai mică, împotriva Iranului şi a altor ţări, scrie agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea îl face praf pe Liviu Dragnea! Mesajul dur pe care i l-a transmis

Măsurile sunt mai dure decât se aştepta. Societe Generale anunţase în că din septembrie că dialoghează intens cu oficialităţi americane. Amenzile din SUA se adaugă altor scandaluri în care a fost implicată banca, inclusiv stabilirea dobânzii directoare Libor şi afacerile din Libia, menţionează DPA.

Frederic Oudea, director general al băncii, citat de AFP, a declarat: "Recunoaştem şi regretăm lipsurile identificate (...) şi am cooperat cu autorităţile americane pentru a închide aceste dosare".

Citește și: Traian Băsescu îl desființează pe Liviu Dragnea! ‘Nu face, din lașitate, cea mai importantă schimbare’

Societe Generale a încheiat cu procurorul federal al statului New York un acord de suspendare a urmăririi penale pentru încălcarea regimului sancţiunilor impuse de SUA, precizează AFP. Banca beneficiază de o perioadă de probă de trei ani, după care, dacă se dovedeşte că s-a conformat înţelegerii, acţiunile în justiţie se vor încheia.