Un nou SCANDAL în sânul administrației americane - Ivanka Trump a folosit un cont privat de e-mail pentru corespondenţa guvernamentală (presă)

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 20-11-2018 09:25

Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump, ar putea fi vinovată de încălcarea reglementărilor federale din SUA, dacă se confirmă că a folosit un cont privat de e-mail pentru coordonarea unor activităţi guvernamentale, scrie luni ziarul Washington Post, citat de Reuters.

Vezi și: SONDAJ CURS - SURPRIZE spectaculoase în București în ceea ce privește încrederea în personalitățile politice (OMNIBUS)

Potrivit cotidianului, un birou de avocatură care o reprezintă pe Ivanka Trump a declarat că aceasta a folosit un cont privat de corespondenţă electronică, dar niciunul din mesaje nu conţinea informaţii secrete şi majoritatea se refereau la programarea activităţilor. Aceeaşi sursă a precizat că ea nu a mai folosit contul respectiv după ce i s-au adus la cunoştinţă reglementările aplicabile.

În campania sa electorală din 2016, Donald Trump a atacat-o pe contracandidata sa democrată, Hillary Clinton, pentru utilizarea unui server privat de e-mail în perioada când a fost secretar de stat al SUA, precum şi pentru ştergerea unui volum mare de date.

Citește și: Tragedie rutieră în Portugalia. Un segment de autostradă s-a surpat din cauza precipitațiilor abundente. Mai mulți morți și răniți au fost raportați FOTO/VIDEO

Reuters observă că şi ginerele preşedintelui Trump, Jared Kushner, de asemenea consilier la Casa Albă, a folosit un cont privat de e-mail, deşi subiectul corespondenţei lui Clinton a fost notoriu şi s-a aflat în centrul atenţiei publice timp de câteva luni.