Deputaţii au votat instituirea Zilei Dăruirii pe 25 septembrie

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-11-2018 12:55

Deputaţii au votat, miercuri, un proiect care prevede instituirea zilei de 25 septembrie ca "Ziua dăruirii", conform agerpres.ro

Potrivit proiectului, în această zi pot fi organizate de către autorităţile publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice programe şi manifestări culturale, educative, artistice, de voluntariat, cu caracter social. 

Totodată, autorităţile publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor menţionate, în limita alocaţiilor bugetare. 

Camera Deputaţilor este decizională. Senatul a adoptat proiectul în şedinţa din 17 septembrie.