Lia Olguța Vasilescu face declarații neașteptate: 'Nici nu știu dacă pot fi primiți, oficial. E un Guvern ȘCHIOP'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-12-2018 22:08
Actualizat: 03-12-2018 22:10

Lucian Șova, titularul de la Transporturi, și Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării, și-au depus demisiile, luna trecută, din funcții, dar președintele Klaus Iohannis a refuzat să semneze decretele de revocare.

Astfel, Guvernul se vede în situația de a merge, miercuri, la Bruxelles, la o întâlnire cu Colegiul Comisiei Europene, cu doi miniștri demisionari. Lia Olguța Vasilescu, rămasă fără portofoliu, după ce Klaus Iohannis a refuzat-o la Transporturi, a făcut, luni seara, la TVR 1, în emisiunea ”România 9”, moderată de Ionuț Cristache, o declarație neașteptată.

”Nici nu știu dacă cei doi miniștri pot să fie primiți, oficial, la masă, din moment ce ei nu mai au o funcție. Este un Guvern șchiop. Nu înțeleg de ce trebuie să blocăm România într-un moment atât de important.”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Citește și: Imagini în premieră! Cum arată vila ‘Umbrei’ lui Klaus Iohannis – Aceasta este locuința prădată de hoți de 1 Decembrie .