Kim Jong-Un ar putea să facă o vizită oficială la Seul anul viitor, crede președintele sud-coreean

Autor: George Traicu
Publicat: 04-12-2018 07:31

Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-In, a declarat marți că „există posibilitatea” ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să facă o vizită oficială la Seul, lucru care ar ajuta la îmbunătățirea relațiilor dintre Coreea de Nord și Statele Unite, relatează Reuters.

Declarațiile președintelui sud-coreean au fost făcute în cadrul unei vizite oficiale în Noua Zeelandă.

„Ar fi prima dată când un lider al Coreei de Nord vizitează Coreea de Sud. Chiar dacă nu a fost stabilită încă data exactă, tot este un lucru foarte important”, a declarat Moon.

Președintele Coreei de Sud consideră că această vizită „va accelera procesul de denuclearizare al Peninsulei Coreene” și va duce la îmbunătățirea relațiilor dintre Coreea de Nord și SUA