DOCUMENT de la DNA despre AUDIEREA lui Carmen Mihălcescu, vicepreședinte PSD al Camerei Deputaților

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 05-12-2018 20:28
Actualizat: 06-12-2018 09:30

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu (Moldovan), a fost audiată vreme de mai bine de trei ore de procurorii DNA, iar la ieșirea din sediul instituției aceasta a refuzat să dea detalii cu privire la dosarul în care a fost chemată sau calitatea.

România TV a prezentat un document primit de la DNA în care procurorii dau detalii despre audierea acesteia. Totul a plecat de la acuzațiile lansate de Liviu Dragnea, conform cărora Mihălcescu a fost chemată la DNA chiar în momentul în care trebuia să îi țină locul la prezidiul Camerei, în ședința de azi. Liberalii au încercat să profite de moment și să îl revoce din funcția de președinte al deputaților.

Citește și: Lovitură pentru români! Guvernul vrea să blocheze angajările

DNA precizează, în documentul oferit televiziunii de știri, că procurorii și deputata PSD au stabilit de comun acord momentul în care să aibă loc audierea. ”Cu referire la unele articole apărute în spațiul public care au legat audierea persoanei respective de un eveniment politic, precizăm că acestea sunt pure speculații ce se înscriu în încercările de a plasa într-o perspectivă nefavorabilă activitatea unor magistrați.”, precizează DNA.

Lia Olguța Vasilescu a oferit o replică imediată. Aflată în studioul România TV în momentul difuzării documentului, vicepreședintele PSD a spus că DNA are dreptate, ziua a fost stabilită de comun acord, dar procurorii au sunat-o pe Mihălcescu să se prezinte urgent la sediul Direcției.

”Vă așteptăm în jumătate de oră. Ea trebuia să prezideze ședința. Trebuia să meargă după ședință.”, a spus Vasilescu despre discuția telefonică pe care a avut-o Mihălcescu cu procurorii DNA.

Citește și: Victor Ponta lansează atomica! Liviu Dragnea a pierdut! De ce va fi schimbat din fruntea Camerei Deputaților

„Ați dat adunarea?”, a întrebat jurnaliștii Carmen Mihălcescu, la ieșirea din sediul DNA, după aproape trei ore de audiere. Vicepreședintele Camerei Deputaților a refuzat însă să răspundă la întrebările privind dosarul sau calitatea în care a fost chemată de către procurori.

Însă când a ieșit din sediul DNA pentru câteva momente, pentru a-și recupera țigările din mașină, Carmen Mihălcescu a spus că a fost chemată ca să „bea o cafea”.

Citește și: CCR a luat decizia! Ce se întâmplă cu Legea pentru prevenirea spălării banilor

Florin Iordache a declarat, miercuri, că vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu (Moldovan) a fost chemată la DNA. Florin Iordache nu a precizat și dosarul în care Mihălcescu a fost chemată.