Percheziții ale polițiștilor în Capitală: prejudiciul este de peste 20.000 de lei

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 09-12-2018 15:11

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare sâmbătă două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

Citește și: Ecaterina Andronescu, lovitură pentru Klaus Iohannis: PSD vine cu propria versiune a României Educate

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele implicate, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 32 şi 59 de ani, introduceau în România, din spaţiul extracomunitar, ţigarete, având ca destinaţie finală principală municipiul Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al DGPMB. 

Potrivit sursei citate, în urma punerii în aplicare a celor două mandate de percheziţie domiciliară au fost identificate şi ridicate peste 25.000 ţigarete fără timbru de marcaj fiscal sau cu timbre de marcaj emis de autorităţile altor state, de diferite mărci, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 20.000 lei. 

Persoanele vizate au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 5, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.