Jean Claude Juncker: 'Condamn cu fermitate atacul de la Strasbourg, un oraş care este prin excelenţă un simbol al păcii şi democraţiei europene'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 11-12-2018 23:59

Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker condamnă cu fermitate atacul de la Strasbourg, un oraş despre care afirmă că este prin excelenţă un simbol al păcii şi democraţiei europene., informează news.ro

"Gândurile mele sunt alături de victimele atacului armat de la Strasbourg, pe care în condamn cu mare fermitate. Strasbourg este prin excelenţă un oraş al păcii şi democraţiei europene. Valori pe care le vom apăra întotdeauna. Comisia este alături de Franţa", a scris Juncker pe Twitter.

O persoană a murit şi alte zece au fost rănite marţi seară, în urma unui atac armat care a avut loc în zona târgului de Crăciun din Strasbourg. Autorul atacului a fost identificat, a anunţat prefectura din Bas-Rhin, iar secţia antiteroristă a Parchetului Parisului, în relaţie cu Parchetul Strasbourgului, evaluează situaţia, relatează Le Figaro.

Martori au declarat pentru AFP că au auzit mai multe focuri de armă către ora locală 20.00 (21.00, ora României). Mulţimea care se afla pe străzi s-a grăbit să plece de pe aceste străzi.

”Am auzit mai multe focuri de armă, trei poate, şi am văzut mai multe persoane fugind. Una dintre ele a căzut, nu ştiu dacă s-a împiedicat sau a fost atinsă (de gloanţe). Oamenii din bar au strigat «închide, închide», iar barul s-a închis”, a declarat un martor contactat de AFP, care s-a închis în locuinţa sa.