Primăria Capitalei va cumpăra 100 de autobuze electrice din bani europeni

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-12-2018 17:50

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri, patru proiecte care prevăd achiziționarea a 100 de autobuze electrice din bani europeni, printr-o finanțare nerambursabilă în valoare totală de aproximativ 57 de milioane de euro.

„Pentru cele 100 de autobuze electrice avem patru cereri de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, depuse în luna iunie, în valoare de aproximativ 57 milioane Euro. Proiectele au trecut de etapa verificărilor, sunt selectate pentru finanțare, iar următorul pas este să semnăm contractul prin care se acordă efectiv finanțarea nerambursabilă. Ca să obținem aceste fonduri, însă, este necesar votul consilierilor generali pentru sumele care constituie contribuția financiară proprie a Municipiului București pentru această achiziție. De aceea am propus aceste proiecte, iar hotărârile aprobate astăzi vor face parte din documentația de accesare a fondurilor europene despre care vorbeam”, a declarat Gabriela Firea. 

Potrivit reprezentanților PMB, după ce vor fi achiziționate, prin licitație, cele 100 de autobuze electrice vor fi utilizate astfel: 29 - pe traseele 312, 313, 368 și 385;13 - pe traseele 137,138; 33 - pe traseele 173, 311, 336, 381, 601; 25 - pe traseele 300, 330 și 335.