Un artefact antic, reprezentâdu-l pe Hercule (Heracle), a fost recuperat de polițiștii din Alba - Sculptura urmează a fi expertizată

Autor: George Traicu
Publicat: 13-12-2018 17:37

Un artefact de epocă antică, reprezentând o divinitate greco-romană (Hercule), care ar putea aparţine patrimoniului cultural naţional, a fost recuperat de poliţiştii din Alba de la un bărbat de 57 de ani. Sculptura urmează să fie supusă unei expertize muzeografice de specialitate.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au recuperat, miercuri, unui artefact de epocă antică, reprezentând o divinitate greco-romană (Hercule), susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional.

Sculptura a fost găsită la domiciliul unui bărbat, de 57 de ani, din Alba Iulia, care ar fi încercat să o valorifice.

Aceasta a fost indisponibilizată de poliţişti şi urmează să fie supusă unei expertize muzeografice de specialitate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările concrete în care artefactul a ajuns în posesia bărbatului din Alba Iulia, în cauză fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire.