Barna: Toader a spus că OUG pe justiție 'va mai dura ceva'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 14-12-2018 13:33
Actualizat: 14-12-2018 13:36

Președintele USR, Dan Barna, a declarat vineri, într-o conferință de presă, după discuția de la sediul Guvernului cu premierul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției, Tudorel Toader, pe tema modificării codurilor penale prin OUG, că textul ordonanței nu e gata.

„Premierul a spus că până în prezent nu are niciun text în față asupra căruia să se exprime”, a relatat Barna.

Acesta a adăugat că Toader „a spus că va mai dura ceva, textul este in lucru la ministerul Justiției”.

Citește și: Dispută USR - Toader la Palatul Victoria. Barna a avertizat-o pe Dăncilă cu o criză fără precedent în cazul OUG pe justiție