Un bărbat din Botoșani a murit într-un incendiu provocat de o sobă supraîncălzită

Autor: George Traicu
Publicat: 15-12-2018 08:08

Un bărbat de 61 de ani din orașul Dărăbani, județul Botoșani, a murit, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, într-un incendiu provocat de o sobă supraîncălzită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, incendiul a izbucnit într- o locuință din orașul Dărăbani, fiind observat și anunțat cu întârziere, ceea ce a dus la moartea proprietarului în vârstă de 61 ani.

“La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul punctului de lucru Dărăbani, cu o autospecială cu apă și spumă, precum si pompierii voluntari din oraș. La sosirea forțelor de intervenție ardeau bunurile dintr-o camera și un hol precum și o parte din acoperișul casei. Întrucât existau informații că proprietarul nu a ieșit din locuință, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat lângă sobă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.

Pompierii au stabilit în urma cercetărilor efectuate că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite.