Noua bijuterie a lui Dinamo, Marco Ehmann ar putea pleca de la echipă

Autor: George Traicu
Publicat: 16-12-2018 20:17

Marco Ehmann (18 ani) e una dintre "bijuteriile" din curtea lui Dinamo. Adus în Ştefan cel Mare de Marius Niculae, fostul atacant al "câinilor", fundaşul de naţională nu primeşte şanse în primul "11" al lui Mircea Rednic şi "Săgeată" se gândeşte deja să-i caute un alt club lui Ehmann, conform mediafax.

Niculae a spus că acesta ar putea ajunge la Sporting Lisabona. Ehmann s-a născut şi a crescut în Germania, iar Dinamo a fost primul club din România la care a fost legitimat. În rest, s-a format la echipe precum Spaiching, Reutlingen, Freiburg, Borussia Dortmund şi Karlsruhe. Acesta a ajuns la naţionala U18 a României şi, cu toate acestea, cei de la Dinamo nu i-au dat nicio şansă să arate ce poate la echipa mare.

În acest context, Marius Niculae vrea să ia măsuri: ”Voi avea o discuţie foarte serioasă cu cei de la Dinamo, pentru că este un jucător tânăr, cel mai bun jucător de vârsta lui la lotul naţional şi nu i se dă şansa să joace. Voi avea o discuţie serioasă cu ei, dacă nu poate să joace la Dinamo îl iau şi îl duc în altă parte. Aş prefera pentru el şi echipa a doua a lui Sporting, creşte într-un climat mult mai sănătos şi are şanse mult mai mari să facă pasul unde trebuie”, a declarat Marius Niculae pentru Telekom Sport.

Mircea Rednic i-a transferat, de când a preluat iar banca lui Dinamo, pe Simon Zenke, Naser Aliji, Rachid Ait-Atmane, Mattia Montini şi Gregory Tade.