Ce făcea Băsescu în timp ce Dragnea anunţa amnistie şi graţiere: Fostul preşedinte pune bazele unei mega-alianţe

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 16-12-2018 23:27
Actualizat: 16-12-2018 23:28

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, în urma unei vizite la Chişinău, unde s-a întâlnit cu conducerile a două partide unioniste, că până la alegerile locale trebuie realizată o unificare a partidelor unioniste în aşa fel încât fie valorificate voturile celor 30% de unionişti.

Potrivit unei postări pe Facebook, prima întâlnire a lui Băsescu a fost cu conducerea Partidul Unităţii Naţionale (PUN), al cărui preşedinte de onoare este, după care a avut discuţii cu conducerea Partidului Liberal Reformator (PLR).

CITESTE SI: Duşmanul medicamentelor: Cum ne sabotăm singuri tratamentele medicale

El a menţionat că, împreună cu cele două partide, a ajuns la câteva concluzii. 

"1. Până la alegerile locale trebuie realizată o unificare a partidelor unioniste în aşa fel încât să putem valorifica voturile celor 30 la sută unionişti, atât pentru alegerea consiliilor locale, cât şi pentru alegerea primarilor. Actualmente în R.Moldova sunt 6-7 partide unioniste, ceea ce generează o puternică fragmentare a voturilor. 2. În mod egal, Dodon şi Plahotniuc, dar şi structurile politice decizionale pe care le controlează, sunt un rău pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru ţară, Dodon fiind un pro-rus convins care doreşte să integreze ţara în Uniunea Vamală controlată de Moscova, iar Plahotniuc fiind prototipul oligarhului corupt care controlează instituţiile statului în interesul propriei puteri şi îmbogăţiri. 3.Singura soluţie care garantează securitatea ţării, dar şi perspectiva unui trai mai bun pentru românii din stânga Prutului, este UNIREA Republicii Moldova cu România, un proces care necesită un mare efort de explicare către populaţie astfel încât, pe termen mediu, susţinătorii UNIRII cu România să devină majoritari", a scris Băsescu, duminică seara, pe Facebook. 

Totodată, el a menţionat că s-a angajat să foe un partener al politicienilor care doresc unificarea partidelor unioniste, chiar dacă nu mai este cetăţean al Republicii Moldova şi "în ciuda faptului că Dodon a promis că după alegeri va interzice unionismul".

CITEȘTE ȘI: Beneficii importante pentru sănătate: Cum să alegi cel mai bun ficat de pui, porc sau vită .