Meteorologii au emis Cod Galben de ploaie şi polei în trei judeţe din est şi sud-est, luni după-amiază

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-12-2018 16:28

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ploaie şi depuneri de polei, valabilă în localităţi din trei judeţe situate în partea de est şi sud-est a ţării, relatează Agerpres.

Potrivit meteorologilor, până la ora 18:00, în judeţele Ialomiţa, Brăila şi Buzău se va semnala atât ploaie slabă, cât şi condiţii de apariţie a poleiului.

Citește și: Meteorologii au emis prognoza de Crăciun: cum va fi vremea și unde vom avea zăpadă

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.