Gyor a prezentat-o oficial pe Crina Pintea

Autor: George Traicu
Publicat: 18-12-2018 13:21

Crina Pintea (28 de ani) a fost prezentată oficial la Gyor. Mutarea s-a făcut pentru aproximativ 50.000 de euro, de la Issy Paris Hand. Pivotul naţionalei României va purta tricoul cu numărul 77 informează mediafax.

Pintea s-a declarat fericită de transfer. Spune că şi-a îndeplinit visul şi speră să pună umărul la performanţele clubului. "Sunt foarte fericită că am ocazia să joc pentru Gyor. Este unul dintre visele mele care acum s-a împlinit. Voi încerca să joc cel mai bun handbal al meu pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei.

Sunt puţin obosită după Campionatul European care tocmai s-au încheiat, dar abia aştept să mă alătur echipei şi să îmbrac tricoul alb-verde. Vreau să înscriu cât mai multe goluri", a spus Crina Pintea la prezentarea oficială.

Gyor este campioana en-titre a Ligii Campionilor, iar în acest sezon este principala favorită la cucerirea unui nou trofeu. În următorul duel din competiţie, Pintea va da peste CSM Bucureşti. Cele două fac parte din Grupa 2. Disputa va avea loc pe 26 ianuarie, în Ungaria.