În partea ședinței de Guvern de la care Klaus Iohannis a fost dat afară, miniștrii au făcut strategia pentru atragerea fondurilor europene

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 21-12-2018 02:00
Actualizat: 21-12-2018 00:22

Guvernul a aprobat, prin patru memorandumuri, planurile de acţiuni pentru îndeplinirea condiţiilor care favorizează atragerea fondurilor europene alocate României în domenii prioritare precum sănătatea, incluziunea socială şi combaterea sărăciei, egalitate de gen şi piaţa muncii.

"Tot şedinţa de guvern de astăzi, aţi văzut pe lista agendei de lucru, erau mai multe memorandumuri privind fondurile europene. Practic, ne pregătim pentru următorul cadrul financiar multianual 2021-2027 şi au fost aprobate planurile de acţiuni pentru îndeplinirea condiţiilor care favorizează atragerea fondurilor europene alocate României în domenii prioritare precum sănătatea, incluziune socială şi combaterea sărăciei, egalitate de gen şi piaţa muncii. Este vorba despre patru memorandumuri asumate de ministerele responsabile şi şi-au asumat ministerele implementarea măsurilor în fiecare domeniu. Evident, Muncă şi Sănătate", a declarat Nelu Barbu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Citește și: Traian Băsescu, despre Șerban Nicolae: ‘Mă, ție nu ți-e rușine?’

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că pachetul legislativ privind implementarea fondurilor europene aferente cadrului financiar 2021-2027, lansat de Comisia Europeană, cuprinde "patru condiţii orizontale şi 15 sectoriale".